Mâine începe perioada de desemnare a candidaților în circumscripțiile de nivelul întâi

25.09.2023, 15:36
Comisia Electorală Centrală anunță că din 26 septembrie începe perioada de desemnare a candidaților pentru funcțiile de primari ai satelor, comunelor, orașelor și municipiilor de nivelul întâi și consilieri în consiliile locale sătești, comunale, orășenești și municipale de nivelul întâi.

Potrivit unui anunț al Comisiei Electorale Centrale, în cazul alegerilor locale, desemnarea candidaților pentru funcția de primar și de consilier al consiliului local se efectuează după constituirea consiliilor electorale de circumscripție, dar nu mai devreme de 60 de zile înainte de ziua alegerilor. Dreptul de a desemna candidați pentru alegeri îl au partidele politice și blocurile electorale înregistrate până la data intrării în vigoare a hotărârii Comisiei Electorale Centrale cu privire la stabilirea datei alegerilor locale generale. De asemenea, pot participa la scrutin și candidații independenți. Ultimii urmează să colecteze semnături în susținerea candidaturilor lor.

Alegerile locale noi vor avea loc pe 5 noiembrie curent. Cetățenii cu drept de vot din toată țara vor alege 898 de primari și 896 de consilieri în consiliile locale, 32 de consilii raionale și două consilii municipale – Chișinău și Bălți.

Exclusiv TV