Proprietarii de apartamente din blocurile multietajate vor avea posibilitatea să instaleze parcuri de energie regenerabilă

20.09.2023, 17:58
Proprietarii de apartamente din blocurile multietajate vor avea posibilitatea să instaleze parcuri de energie regenerabilă pentru consum propriu. Acestea se vor putea afla la o altă adresă decât locul de consum, cu condiția că ambele adrese se află în raza aceluiași furnizor. Măsurile se conțin într-un proiect de lege avizat de Guvern.

Una din noutățile inițiativei legislative este tranziția de la contorizarea netă la facturarea netă, pas necesar pentru a face actualul sistem de energie regenerabilă mai echitabil, mai ordonat, nediscriminatoriu, la care să aibă acces cât mai mulți cetățeni. Tendința din ultimele luni arată că există un interes sporit pentru instalațiile fotovoltaice, investiție care se răscumpără mai rapid, spre deosebire de alte tehnologii, iar în condițiile prețurilor actuale se recuperează de două ori mai repede decât până la criza energetică și începerea războiului din Ucraina.

VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: ”Observăm un elan foarte mare de investiții deja din partea consumatorilor în energie regenerabilă. De fapt, mecanismul actual permite consumatorilor care investesc în panouri fotovoltaice la locul de consum, să utilizeze rețeaua drept acumulator și noi vrem să distribuim această posibilitate la mai mulți. La moment, ceilalți consumatori achită costul acumulatorului virual a rețelei pentru cei care și-au instalat panouri și noi vrem să facem un pic de echitate aici.”

Proiectul își propune să soluționeze problemele care împiedică dezvoltarea sectorului energiei regenerabile atât pentru componenta electricității, utilizarea energiei regenerabile în transporturi, cât și pentru dezvoltarea sectorului încălzire și răcire. Totodată, proiectul își propune să stimuleze investițiile în energia verde.

VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: ”Blocurile de locuit care până acum nu puteau să pună pe bloc panouri solare pentru toți consumatorii de bloc, acum asta va fi posibil. Deci, se modifică anumite mecanisme de sprijin pentru consumatorii care vor să-și instaleze regenerabile.

În aceste condiții, Executivul ar urma să anunțe licitații pentru parcuri eoliene și fotovoltaice mari, în total puterea instalată în cazul eolienelor fiind de 105 MW și de 60 MW a panourilor fotovoltaice. Parcurile ar urma să fie amenajate până în 2025. Republica Moldova și-a stabilit drept țintă națională pentru anul 2030 ca nu mai puțin de 30% din volumul energiei electrice consumate să fie din surse regenerabile. În prezent, acestă componentă reprezintă 6 la sută.

Exclusiv TV