Salariile în domeniul învățământului vor fi majorate la anul, dar nu pentru toate categoriile de pedagogi

11.09.2023, 13:33
Salariile în domeniul învățământului vor fi majorate la anul, dar nu pentru toate categoriile de pedagogi. De o majorare mai consistentă vor beneficia cadrele didactice din instituțiile universitare. La nivelul școlilor generale, este vorba despre o indexare a lefurilor la nivelul inflației. Explicația vine din partea ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, pentru anul 2024 se planifică o majorare a salariilor doar pentru corpul didactic din învățământul superior.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: Noi ne propunem să punem un accent mare din punct de vedere salarial pe învățământul superior anul viitor, pentru că astăzi un conferențiar universitar, un lector universitar câștigă la nivelul unui profesor din școală ceea ce din punct de vedere structural nu este corect. Respectiv, o să facem o infuzie de resurse financiare anume în învățământul superior, pentru ca să stratificăm mai bine grila salarială.

Cât ține de ceilalți pedagogi din țară, salariile vor fi indexate la nivelul inflației, la fel cum se va întâmpla și cu restul bugetarilor, a explicat Perciun.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: În învățământul general după cum spuneam o să existe anumite majorări așa cum există în fiecare an, dar ele cel mai probabil vor fi la nivelul inflației. Noi trebuie să înțelegem că Republica Moldova este un stat care cheltuie deja mult pe educație – 5,8 la sută din PIB merge în această direcție. România cheltuie 3,2 la sută.

Potrivit ministrul Educației și Cercetării, atâta timp cât Republica Moldova nu va învăța să utilizeze eficient banii care merg în educație, casta pedagogică nu se poate aștepta la creșteri spectaculoase de salarii. Dan Perciun a explicat că o bună parte din banii alocați pentru domeniul învățământului se duc acum pe întreținerea școlilor foarte mici, care în opinia sa, nu oferă servicii de calitate.

Dacă ne referim la școli mici sub o sută de elevi, s-ar putea să fie în jur de 300 de școli în această situație. Fiecare a patra școală din Moldova este în această situație. Dar o sută de elevi deja a ajuns în Republica Moldova să fie o școală măricică. Avem școli cu 6,10,15 elevi. Exemplul pe care îl dau în ultima perioadă este o școală din Drochia cu șase elevi, pentru care noi investim pe an un milion de lei doar pentru întreținerea căldării.

Ministrul Perciun a mai menționat că, salariile nemotivante în domeniul educației sunt cauza unui deficit de peste două mii de cadre didactice în toată țara.

Exclusiv TV