Campioana Moldovei, Agarista CSF Anenii Noi va juca miercuri, 6 septembrie, primul meci din grupa a 10-a a UEFA Women’s Champions League, împotriva formației FC Dinamo din Belarus. Meciul va avea loc la Complexul Sportiv Raional din Orhei.
Țara noastră va găzdui, în perioada 6-9 septembrie, două meciuri de calificare din cadrul Ligii Campionilor la fotbal feminin, ediția 2023/24. Astfel, Agarista Anenii Noi va debuta miercuri în preliminariile Ligii Campionilor la fotbal feminin. Campioana Moldovei va juca în grupa a 10-a alături de FC Dinamo Belarus și AFC Ajax din Țările de Jos. Partida din 6 septembrie, între Agarista CSF Anenii Noi și FC Dinamo Belarus, va fi arbitrată de Lovisa Johansson din Suedia iar accesul spectatorilor pe stadion va fi liber și va fi permisă cu o oră și jumătate înainte de startul meciului. Învingătoarea din această partidă va întâlni pe 9 septembrie, în finala grupei a 10-a, echipa AFC Ajax din Țările de Jos.
Etapele de calificare în sezonul 2023/24 se vor juca dintr-un singur meci. Câștigătoarea grupei noastre se va califica în turul 2 al Ligii Campionilor la fotbal feminin. Finala turneului UEFA Women’s Champions League este programată pentru luna mai 2024, pe stadionul San Mames din Bilbao, Spania. Campioana en-titre a sezonului trecut este echipa spaniolă FC Barcelona Femení.
Exclusiv TV
