Ziua Limbii Române va fi marcată printr-o Mare Dictare Națională

15.08.2023, 17:14
Ziua Limbii Române va fi marcată inedit în acest an, printr-o Mare Dictare Națională. Este vorba de o competiție de cunoaștere a limbii române, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. La concursul, care va avea loc în centrul capitalei, sunt invitați toți doritorii.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: Pe data de 31 august, așteptăm toți doritorii la acest eveniment care se va desfășura în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet. Mizăm mult că vom reuși să avem un număr de, cel puțin, 500 de participanți. Sunt bineveniți toți doritorii – cadre didactice, elevi, studenți, reprezentanți ai diferitor profesii.

Doritorii de a participa la dictare se pot înscrie pe pagina Ministerului Educației mec.gov.md, urmând să fie contactați în funcție de numărul locurilor disponibile. Textul propus participanților la Marea Dictare Națională va fi selectat în rezultatul unui concurs de eseuri la tema ”De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene”. Acesta poate fi expediat pe adresa ”dictare@mec.gov.md”, începând de astăzi, până pe 24 august. Dictarea va include și un text despre limba română.

DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării: Subiectul eseului ”De ce Republica Moldova trebuie să fie parte a Uniunii Europene” nu este ales întâmplător. Acesta reflectă în totalitate aspirațiile noastre europene și este o modalitate de a reafirma că Republica Moldova trebuie să devină țară membră a Uniunii Europene, pentru că avem potențialul de a contribui și consolida participarea noastră în marea familie europeană.

Eseul trebuie să conțină, cel mult, 500 de cuvinte. Textele vor fi evaluate de o comisie formată în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, care vor desemna 5 finaliști. Rezultatele vor fi anunțate pe 29 august. Finaliștii vor fi premiați cu vouchere pentru cărți în deschiderea Marii Dictări Naționale.

Exclusiv TV