Zeci de angajați ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău au plecat, astăzi, de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre Moscova. Aceștia și-au încheiat misiunea în țara noastră, după ce autoritățile Republicii Moldova au decis reducerea numărului de angajați ai misiunii diplomatice de la 75 la 20. Diplomații ruși au fost preluați de un avion rus, care a aterizat în această dimineață pe Aeroportul Internațional Chișinău.
45 de angajați ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău și familiile acestora au plecat în această dimineață acasă. Aceștia au ieșit organizat de pe teritoriul misiunii diplomatice și au fost transportați la Aeroportul Internațional Chișinău cu două autocare.
Presa nu a avut acces in interiorul Aerportului pentru a putea discuta cu diplomații care pleacă. Delegația a fost însoțită de echipajele ale oamenilor legii, care au restricționat accesul în aerogară. Angajații misiunii diplomatice au fost preluați de un avion rus, aterizat în această dimineață pe Aeroport. Nava a fost surprinsă în exclusivitate de echipa Realitatea Live.
Cei 45 de angajați ai ambasadei Federației Ruse și-au încheiat activitatea în țara noastră, după ce autoritățile de la Chișinău au decis să reducă numărul personalului misiunii diplomatice până la 10 diplomați și 15 angajați de pe poziții tehnice, administrative și de serviciu. Aceștia puteau rămâne pe teritoriul țării noastre până pe 15 august. Decizia Chișinăului a venit în urma unei investigații jurnalistice, care demonstra că în cadrul Ambasadei activează un centru de spionaj. Publicația ”The Insider” scria că, în acțiuni de spionaj erau implicați și soțiile sau soții angajaților ambasadei, care transmiteau informația Moscovei. Totodată, angajații misiunii sunt suspectați de acțiuni de destabilizare a situației politice din țara noastră. Ministerul rus de Externe a anunțat că această decizie nu va rămâne fără răspuns.
Exclusiv TV
