Două cazuri de pestă porcină africană, înregistrate în raioanele Ungheni și Cahul

2.08.2023, 17:30
Două cazuri de pestă porcină africană au fost înregistrate în raioanele Ungheni și Cahul. Comisiile pentru Situații Excepționale ale celor două raioane au aprobat planuri de măsuri complexe de combatere, fiind restricționată mișcarea porcilor din fermele comerciale din aceste zone, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.


Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, cazurile de pestă porcină africană au fost înregistrate pe 31 iulie curent, în probele recoltate de la porcii domestici, în exploatația comercială de porcine, amplasată în extravilanul localității Petrești, raionul Ungheni și în exploatația non profesională din extravilanul localității Cîșlița Prut, raionul Cahul. Comisiile pentru Situații Excepționale desfășoară acțiuni de eradicare a focarelor. În jurul focarelor au fost stabilite zonele de restricții, zona de protecție 3 km şi zona de supraveghere 10 km, fiind restricționată mișcarea porcilor din fermele comerciale din aceste zone, precum și mișcarea porcilor din exploatații non profesionale din întreg arealul raioanelor afectate, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.

Agenția solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți. De asemenea, fermierii sunt îndemnați să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul pestei porcine africane. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu procure animale fără certificate sanitar-veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate, să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă. ANSA este dispusă să acorde persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro, pentru fiecare cadavru notificat.

Pe parcursul anului 2023, în Moldova au fost înregistrate 17 focare de pestă porcină africană, inclusiv 14 la porcii domestici și 3 la porcii mistreți. Au fost nimiciți din cauza bolii 334 porci și 21 de mistreți.

Exclusiv TV