Remanierile cerute de premierul Dorin Recean la ”Termoelectrica” se vor limita la demisia directorului interimar al întreprinderii, Vasile Leu. Acesta pleacă din funcție în această săptămână, anunță ministrul Energiei, Victor Parlicov. Potrivit oficialului, Leu oricum urma să fie demis, deoarece procedura de înlocuire a conducerii companiei a fost lansată cu luni în urmă.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov declară că procesul de demitere a șefului interimar de la Termoelectrica a fost pornit încă din luna mai a anului curent, însă din cauza mai multor circumstanțe acesta a fost pus pe pauză. Incidentul cu păcura îngropată pe teritoriul CET - 2 a grăbit lucrurile, recunoaște oficialul.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: ”Procesul de schimbare a conducerii SA „Termoelectrica” a început încă de la mijlocul lunii mai. Da, procesul s-a întins. În această perioadă s-a schimbat și conducerea APP, or, această instituție are un rol important în acest proces. Trebuia să căutăm o altă candidatură. Desigur că, incidentul de la SA „Termoelectrica” a influențat plecarea și Premierul a cerut ca procesul să fie finalizat până la sfârșitul acestei săptămâni. Și așa va fi. Domnul Leu va pleca din funcție până la sfârșitul săptămânii.”
Victor Parlicol a recunoscut că incidentul cu păcura înhumată, făcut public de politicianul Renato Usatîi, a avut loc în toamna anului trecut și nu în 2015, așa cum au încercat să se scuze responsabilii de la întrepridee. În același timp, ministrul susține că ar fi vorba despre rezultatele unui incident, dar nu despre stocuri de proastă calitate, așa cum s-a vorbit în spațiul public.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: ”Într-adevăr, anul trecut, în noiembrie, și apropo Termoelectrica doar a dat de înțeles acest lucru în briefing-ul său de presă, dar nu a oferit un răspuns concret. Pe conducta de condens, care încălzește păcura, a fost identificată o crăpătură. Evident, acei aburi au nimerit în păcură. În momentul lucrărilor de curățare și reparare, resturile de aburi cu păcură au fost îngropate. Acolo nu este păcură curată.”
De asemenea, ministrul Energiei, recunoaște că înhumarea combustibilului este problemă pentru mediu, însă nu atât de mare precum se vorbește în spațiul public.
VICTOR PARLICOV, ministrul Energiei: ”Da ei au creat o problemă ecologică, dar asta este doar o parte a problemei. În principui din punct de vede ecologic, totul se elimină și se rezolvă. Deci, totul se sapă, acest pământ contaminat se dă la prelucrare și el este curățat. Asta desigur este o pagubă pentru mediul înconjurător, dar nu este catastrofală.
În același timp, ministerul Mediului care s-a autosesizat după ce cazul a fost făcut public, anunță că o evaluare a unor eventuale prejudicii cauzate mediului urmează să fie făcute doar după analizele de laborator a solului contaminat. Probe relevante au fost luate de inspectorii de mediu. Scandalul de la întreprinderea Termoelectrica, a izbucnit după ce liderul Partidului Nostru, Renato Usatii a prezentat dovezi video că pe teritoriul CET - 1 au fost îngropate cantități importante de păcură. Ulterior, Termoelectrica ar fi declarat că filmulețul, în care un tractor îngroapă în pământ volume mari de substanță asemănătoare cu păcura ar putea fi din 2015, atunci când a avut loc o scurgere de combustibil. În urma acestor declarații, Renato Usatîi a prezentat noi dovezi în care demonstrează că imaginile video au fost făcute cu un telefon, care nu exista încă în 2015. Pe 26 iulie, prim-ministrul Dorin Recean a cerut demisii la Termoelectrica. Potrivit lui, situația la întreprindere dar și față de mediu este inacceptabilă.
Exclusiv TV
