Șoferii, testați la consumul de droguri

26.07.2023, 14:57
Șoferii, suspectați că ar fi consumat droguri vor trece printr-o procedură de testare similară cu cea alcoolscopică. Guvernul a aprobat un proiect de lege, care își propune să prevină și să combată consumul și traficul de substanțe stupefiante și psihotrope. În același timp, Executivul speră că astfel vor fi responsabilizați și mai mult participanții la trafic.

Potrivit proiectului propus de Ministerul de Interne, polițiștii vor fi împuterniciți să verifice persoanele bănuite de consum de alcool, substanțe stupefiante, psihotrope, toxice, pe care le vor putea însoți la o instituție medico-sanitară. Șoferii în privința cărora a fost pornit proces contravențional, vor fi obligați să accepte necondiționat testarea antidrog, la cererea autorității competente.

ADRIAN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: Acesta se va face de către agentul constatator printr-o simplă testare chiar în stradă, doar prin aplicarea unor dispozitive speciale portabile, similar mecanismului de constatare a stării de ebrietate alcoolică. O astfel de procedură, care va dura câteva minute va permite identificare și sancționarea imediată a conducătorilor, care din cauza consumului ilicit de droguri, prezintă pericol pentru ceilalți participanți la trafic, dar și pentru întreaga societate.

Potrivit Ministerului de Interne, în prezent Inspectoratul General al Poliției dispune de 10 dispozitive de testare narcologică, care au fost donate de Ambasada Germaniei la Chișinău. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor legislative, stocurile inspectorilor de patrulare vor fi suplimite prin achiziții sau donații din partea partenerilor de dezvoltare.

Exclusiv TV