Companiile de mobilă sunt invitate să participe la Expoziția Internațională de Mobilă la Shanghai

19.07.2023, 17:31
Companiile producătoare de mobilă și design din țara noastră sunt invitate să participe la Expoziția Internațională de Mobilă, care se va desfășura la Shanghai, China. Aceasta va avea loc în perioada 5-8 septembrie curent, participanți fiind peste 1.500 de producători. Reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China susțin că expoziția reprezintă un prilej pentru a face schimb de experiențe, dar și pentru a obține contacte directe ale producătorilor.

BORIS FOCA, președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China: Merge vorba de o expoziție de talie mondială sau una din top trei expoziții care are acest specific. Specific de design, de decor interior, de textile pentru interior, de mobilier, cât și accesorii pentru mobilier și utilaje de ultimă generație, folosite la prelucrarea mobilei.

Standurile producătorilor din cadrul expoziției din Shanghai vor fi amplasate pe aproape jumătate de milion de metri pătrați, unde vor fi prezentate cele mai inovaționale tehnologii în această industrie, dar și idei de design și decor.

SIMEON BLÎNDU, secretar general al Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China: Expoziția reprezintă o ocazie unică pentru producătorii din această industrie să cunoască tehnologii inovaționale în design, decor interior și reprezintă o platformă pentru întâlnirea cu profesioniști, arhitectori, designeri, pentru a face schimb de experiență, de tehnologii, de idei.

BORIS FOCA, președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China: În Republica Moldova avem foarte mulți producători de mobilă, designeri interior. Facem un apel la această industrie să se alipească misiunii organizate de noi și să putem reveni cu noi viziuni, cu trendurile care vor fi anul viitor și contacte directe de la producătorii de accesorii, de mobilă.

Expoziția ”China International Furniture Fair Shanghai” se află la a 52-a ediție.

Exclusiv TV