Canicula tot mai greu de suportat

19.07.2023, 17:18
Canicula se retrage încet, însă tempraturile rămân încă foarte înalte. În locuințele de la bloc este greu de suportat arșița, de aceea locuitorii capitalei își caută o oază mai răcoroasă pe lângă ape. Cei mai mulți dintre cei neocupați în aceste zile merg pe malul lacurilor, iar scăldatul rămâne cea mai plăcută activitate în zilele cu zăpușeală. Răcoritoare sunt și locurile de pe lângă havuzuri, conectate din zori pe vreme caniculară.

Copiii ajunși în parcurile cu havuzuri sunt cei mai fericiți în aceste zile. Zbenguitul prin apă îi apără de soarele torid, iar părinții sunt fericiți că pot scăpa astfel de zăpușeala din apartamente. Căldura din case îi scoate pe oameni și la plajele din capitală. În timp ce unii aleg să facă băi de soare, alții nu ezită să se răcorească chiar în apă.

Și tarabele cu răcoritoare și înghețată sunt foarte populare în această perioadă. Chiar dacă epidimiologii nu recomandă consumul de dulciuri, înghețată și apă rece în zilele cu vreme toridă, oamenii spun că astfel se salvează de căldură.

În această perioadă, specialiștii atenționează cetățenii de pericolul de insolații. Simptomele insolației pot fi recunoascute prin: temperatura ridicată a corpului, alterarea stării mentale sau a comportamentului, cefalee, agitație, vorbire neclară, confuzie, iritabilitate, modificări a transpirației, înroșirea pielii, senzație de greață si eventual vărsături. Cele mai multe persoane care suferă de insolație au o respirație rapidă și superficială iar pulsul se intensifică. De aceea, pentru a se proteja, oamenilor li se recomandă să stea mai mult la umbră și să se îmbrace cu haine lejere de culoare deschisă. De asemenea consumul de lichide este primordial. În ultima săptămână, la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate trei cazuri de insolație. Potrivit instituției, după acordarea asistenței medicale de urgență, la necesitate pacienții au fost transportați la spital.

Exclusiv TV