În spațiul public au apărut mai multe nume ale viitorilor miniștri

14.07.2023, 16:44
Miniștri noi, dar și mai vechi. În spațiul public au apărut mai multe nume ale viitorilor miniștri în Guvernul Recean. Printre ei sunt foști membri ai Cabinertului de miniștri, dar și actuali deputați din majoritatea parlamentară. Nici unul dintre oficialii numele cărora sunt vehiculate în spațiul online și de presă, nu au confirmat, dar nici nu au infirmat aceste declarații.

La scurt timp după anunțul privind demisiile celor trei miniștri, în spațiul public au apărut numele potențialilor candidați pentru cele trei portofolii. Astfel, la ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale ar putea reveni Andrei Spînu. Acesta a lăsat Guvernul odată cu demisia premierului Natalia Gavrilița, iar acum ocupă funcția de secretar general al Președinției. Solicitat de postul nostru de televiziune să comenteze zvonurile apărute în spațiul public, Andrei Spînu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat revenirea sa în Executiv. Acesta ne-a îndemnat doar să avem răbdare până luni, atunci când premierul Dorin Recean va prezenta președintei Maia Sandu, lista noilor miniștri.

Pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne ar fi examinate două candidaturi - cea a șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu și a deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Andrian Cheptonar. Iar în fruntea Ministerului Educației ar putea veni actualul președinte al Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun. Am încercat să luăm legătura cu Viorel Cernăuțeanu și cu deputații PAS, Andrian Cheptonar și Dan Perciun, pentru a comenta informațiile, dar aceștia nu ne-au răspuns la apeluri și nici la mesaje.

Exclusiv TV