Absolvenții de gimnaziu care intenționează să-și continue studiile în liceele din țară, pot depune dosarele. Admiterea la studii liceale se va face în două etape, concursul inițial desfâșurându-se în perioada 10-28 iulie. În cazul în care instituțiile vor dispune de locuri vacante după prima etapă, o nouă înscriere va avea loc în perioada 7-10 august.
Cele mai multe licee din țară sunt concentrate în municipiul Chișinău. În acest an, pentru absolvenții de gimnaziu în în 98 de licee publice și private din capitală sunt disponibile peste cinci mii de locuri.
ANDREI PAVALOI, șeful interimar a direcției generale educație al capitalei: Admiterea în municipiul Chișinău se va face în 83 de instituții publice și 15 instituții private. În total 98 de instituții sunt disponibile să facă admiterea pentru liceu în acest an. Au fost planificate 5.520 de locuri, pentru 216 clase, pentru profilul umanist fiind 110 clase cu 2.792 elevi, profilul real - 95 de clase cu 2.423 elevi, profil sport - șase clase cu 170 elevi și profil arte - cinci clase cu 135 elevi.
Șeful interimar al direcției generale educație tineret și sport a Capitalei, Andrei Pavaloi a declarat că prima etapă de admitere în învățământul liceal pentru anul de studii 2023-2024 se defășoară în perioada 10-28 iulie, iar depunerea actelor pentru înscrierea la concurs are loc pe platforma escoala.chisinau.md.
Pentru înscrierea la proba de admitere, candidații vor anexa mai multe acte care confirmă identitatea, starea de sănătate și documentul de finalizare a studiilor gimnaziale. De asemenea, după caz, vor fi prezentate copiile diplomelor obținute la olimpiadele raionale, municipale, naționale sau internaționale.
ANDREI PAVALOI, șeful interimar a direcției generale educație al capitalei: Pentru înscrierea în prima etapă, în prima și a doua etapă de fapt, se depune un dosar minim, care ulterior este prezentat în forma fizică la instituția de învățământ. Este vorba de actul de studii, certificatul de studii gimnaziale, adeverința medicală și patru fotografii cu dimensiunea 3X4. La fel, se depune o cerere în sensul admiterii în liceu. Se vor admite elevii în baza mediilor de concurs, care le-au acumulat în perioada de gimnaziu.
Elevii care nu au fost admiși inițial la studiile liceale în instituția pentru care au optat, vor avea posibilitatea să aplice repetat în perioada 7-10 august, la un liceu care mai are locuri disponibile.
Potrivit autorităților municipale, în ultimii patru ani, numărul absolvenților treptei gimnaziale este în creștere. Astfel, în anul de studii 2022-2023, peste 6.800 de elevi au absolvit gimnaziile, față de 5.667 - în anul de studii 2018-2019.
Exclusiv TV
