O nouă rundă de discuții la Guvern dintre deținătorii de patente și responsabilii din cadrul ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Cu o zi până la anularea acestei forme de activitate comercială, patentarii au sperat că încă mai pot obține prelungirea regimului după 1 iulie. Discuțiile nu s-au încheiat cu rezultatul așteptat de micii comercianți, care anunță proteste începând cu săptămâna viitoare. De altă parte, ministrul Dumitru Alaiba declară că guvernarea rămâne fermă pe poziția de a anula pantentele și promite mai multe beneficii de la noua formă de activitate propusă acestei categorii de întreprinzători.
Forma de activitate în bază de patentă expiră din 1 iulie curent. Cei care vor dori să-și continue activitatea în piețele din țară, vor fi impuși să-și cumpere aparate de casă. Liderii mișcării patentarilor au venit din nou la Guvern pentru a negocia din nou cu guvernanții prelungirea acestei forme de antreprenoriat. La ieșire, aceștia au declarat că nu au obținut ceea ce și-au dorit. Mai mult, ei insistă că sub pretextul introducerii aparatelor de marcaj, se impune monopol, iar mulți dintre micii comercianți vor fi nevoiți să renunțe la afaceri.
Patentar: Noi am cerut alternativă. Alternativa în viziunea noastră este că statul Republica Moldova, după ce a primit atâtea ajutoare, erau obligați să creeze noi locuri de muncă bine plătite și pe urmă să dea cetățeanului voie să aleagă ce vrea. Noi asta nu am primit. Ni se vâră aparatul de casă pe gât. Cineva, tot din anturajul lor, știe destul de bine că sunt 15 firme, puteți să le verificați, care importă aceste aparate de casă. În Republica Moldova nu-i atâta lume, câte aparate de casă sunt.
În semn de protest față de decizia autorităților, patentarii au anunțat că din 3 iulie vor ieși la proteste în Piața Marii Adunări Naționale. Ei intenționează să organizeze un marș spre Parlament și să ceară susținere de la Avocatul Poporului. În același timp, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba spune că micii comercianți nu au propus alte soluții și nu au solicitat decât anularea introducerii aparatelor de casă. Potrivit oficialului, noua formă de activitate independentă, care va fi impusă din 1 iulie vine cu un pachet de sprijin care va aduce multiple beneficii.
DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: Aparatul de casă se subvenționează de stat. Grant de 10 mii de lei și inclusiv alte costuri, de fapt de tranziție. În al doilea rând, activitatea independentă pe care le-o propunem este probabil cel mai atractiv regim din regiune, cel puțin, un procent din vânzări fără niciun fel de raport fiscal sau fără niciun fel de evidență contabilă, fără niciun fel de necesitate de a înregistra un S.R.L sau ceva. Tot asta dispare începând cu mâine, pentru că vrem ca oamenii aceștia să continue să lucreze.
În același timp, Dumitru Alaiba a menționat că introducerea aparatelor de casă va aduce mai multe beneficii nu doar întreprinzătorilor, dar și consumatorilor.
DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: Drepturile consumatorilor tot sunt importante. Aici, haide-ți să recunoaștem că fiecare persoană care face o achiziție are dreptul la un elementar bon de casă, la o elementară protecție. În cazul i s-au încălcat drepturile, există protecția consumatorului la care să se poată adresa în baza acestui bon. În cazul în care vrea să-ți schimbe marfa, el trebuie trebuie să prezinte acest bon de casă și este doar o normalitate.
În Republica Moldova sunt aproximativ 5.000 de deținători de patente de întreprinzător. Aceast formă de activitate a fost impusă la finele anilor 90 ai secolului trecut ca o formă de tranziție, iar pe parcursul anilor a fost prelungită de mai multe ori. Termenul de desfăşurare a activităţii de comerţ în baza patentei urma să expire pe 31 decembrie 2022. Totuși, autoritățile le-au dat răgaz până la 1 iulie curent micilor comercianți să treacă la o nouă formă de activitate.
Exclusiv TV
