Angajații din sectorul public din mai multe raioane ale țării nu și-au primit salariile

29.06.2023, 16:09
Angajații din sectorul public, inclusiv social, din mai multe raioane ale țării nu și-au primit salariile de mai bine de două luni. Despre acest lucru a vorbit președintele Federației sindicatelor angajaților în domeniul public, Vlad Canțîr. El a precizat că problema a apărut din cauza deciziei Guvernului de a acorda un spor lunar în valoare fixă de 1.300 de lei angajaților de stat, bani care trebuie să fie asigurați de bugetele locale și nu din bugetul central.

VLAD CANȚÎR, președintele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice: ”Atunci am avertizat despre un fenomen care urma să se producă, noi credeam în toamnă, dar el se produce acum. Avem semnale din mai multe raioane, unde pe fundalul inițiativei elegante de majorare a salariilor din bugetele locale, autoritățile publice locale au utilizat din alte fonduri pentru a crește această formă de salarizare și acum s-au pomenit în situația în care nu au salarii deja.”

Liderul sindical a precizat că această problemă se atestă nu doar într-un singur raion, dar în mai multe regiuni ale țării.

VLAD CANȚÎR, președintele Federației Sindicatelor Angajaților din Serviciile Publice: ”E vorba de mai multe raioane, este vorba, în mod special, de sistemul asistenței sociale care au deja deficiență de salarii de o lună, două și mai mult. Adică semnale vin. Poziția noastră este ca această sursă de bani să vină din sursa centrală pentru a salva situația. Lucrurile se agravează.”

La rândul său, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Vladimir Arachelov, a declarat că instituțiile responsabile vor interveni în aceste cazuri.

VLADIMIR ARACHELOV, secretar de stat al Ministerului Finanțelor: ”Noi mereu analizăm. Chiar și acum, la situația de la ziua de ieri, există solduri la administrația publică locală de nivelul 1, în valoare de 2 miliarde de lei. Noi înțelegem că există unele deficiențe pe anumite localități specifice care, într-adevăr, au alocat acele 1.300 de ei, dar pentru celelalte priorități nu au fost suficiente, și ele separat vor fi analizate și noi separat vom interveni.”

De altă parte, reprezentanții Confederației Naționale a Sindicatelor insistă că această majorare trebuie să fie acoperită din bugetul de stat, deoarece inițiativa aparține Guvernului.

SERGIU SAINCIUC, vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor: ”- Din ceea ce a menționat domnul Arachelov, că au fost neutilizate peste 2 miliarde de lei de APL, asta nu este legat de salarizare. Pentru salarizare, banii trebuiau să fie alocați pentru autoritățile publice locale. - De către cine? - De către administrația publică centrală, de către Ministerul de Finanțe. Autoritățile care au avut posibilitate, au plătit salariile, care nu au avut nu au făcut treaba asta, banii nu au venit de la centru. Guvernul sau Parlamentul adoptă legea pentru toți bugetarii.”

VLADIMIR ARACHELOV, secretar de stat al Ministerului Finanțelor: ”Noi finanțăm din buget instituțiile care sunt în subordinea sau sunt finanțate de la bugetul de stat. Autorittatea publică locală își asigură finanțarea din veniturile proprii și indiferent că noi majorăm valoarea de referință sau majorpm sporul sau intervenim pe legea 270, cu excepâia celor care țin de transferurile de la bugetul de stat, atunci se intervine.”

Autoritățile au propus ca subiectul să fie discutat într-o ședință specială, care va fi organizată după 10 iulie, împreună cu reprezentantți ai APL-urilor, pentru a aduna toate datele din raioane afectate de problema salariilor și a identifica soluții, încât toți angajații din sectorul public să beneficieze de sporul financiar. Guvernul a decis anterior majorarea salariilor bugetarilor cu o sumă fixă de 1300 de lei începând cu data de 1 ianuarie curent.

Exclusiv TV