Șapte mii de tone de păcură din fondul rezervelor de stat vor fi transmise de Ministerul Afacerilor Interne întreprinderii „Termoelectrica”, pentru a menține un regim stabil de producere a energiei electrice și termice pentru populație. Decizia a fost aprobată la ședința Executivului.
Potrivit autorităților, acțiunea are drept scop menținerea securității energetice a țării și optimizarea volumelor de gaze naturale utilizate de Republica Moldova, în contextul în care „Termoelectrica” este în proces de trecere la arderea de păcură. Cedarea lotului de păcură din fondul Agenției Rezerve Materiale a MAI are loc în conformitate cu o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale. În același timp, Guvernul a decis alocarea a peste 143 de milioane de lei pentru suplinirea rezervei de stat cu stocuri noi de păcură.
Exclusiv TV
