Cinci mutări într-o singură zi

27.06.2023, 13:36
Sheriff Tiraspol se pregătește de UCL și a anunțat 5 mutări într-o singură zi. Însă nici adversara sa din preliminariile Champions League nu stă degeaba. Farul Constanța este și ea foarte activă în această perioadă de mercato, ajungând la 9 transferuri.

Sheriff Tiraspol se va duela cu Farul Constanța în primul tur preliminar din Champions League, într-o dublă manșă programată la începutul lunii iulie. Dacă în lotul lui Gică Hagi au ajuns până acum 9 fotbaliști, Tiraspolenii au anunțat până acum 5 transferuri, pe toate în aceeași zi. Luni, cei de la Sheriff i-au prezentat oficial pe portarul Victor Straistari, fundașul Konstantinos Apostolakis, mijlocașii Peter Ademo și Joao Paulo și extrema Vinicius Paiva. Straistari a fost transferat de la FC Sfintul Gheorghe Suruceni, Apostolakis a venit liber de contract de la echipa greacă Panetolikos, iar Paulo a ajuns în Republica Moldova după doi ani petrecuți la formația portugheză Feirense. În plus, Paiva a fost achiziționat de la Vasco da Gama, iar Ademo a fost adus de la DFK Dainava, echipă din campionatul Lituaniei. De partea cealaltă Constănțenii i-au transferat pe Marco Borgnino, Rivaldinho, Nicolae Carnat, Romario Benzar, Damien Dussaut, Fabio Vianna, Ionuț Vînă, Zorhan Bassong și Diogo Queiros. La începutul acestei săptămâni, constănțenii au anunțat a noua mutare din această perioadă de mercato. Oficialii campioanei României au ajuns la un acord cu Amine Benchaib. Mijlocașul belgian de 25 de ani a evoluat, în sezonul recent încheiat, pentru CS Mioveni, iar de-a lungul carierei a mai trecut pe la Lokeren, Charleroi și Kortrijk.

Meciul tur dintre Farul Constanța și Sheriff Tiraspol se va juca la Ovidiu, pe 12 iulie, de la ora 20:30, în timp ce returul se va disputa pe 18 iulie, de la ora 20:00, pe stadionul Zimbru din Chișinău.

Exclusiv TV