Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională va oferi Republicii Moldova un credit

21.06.2023, 17:53
Guvernul a aprobat și semnarea Acordului de împrumut cu Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională. Este vorba despre contractarea unui credit în sumă de 13,5 mlrd yeni japonezi, ceea ce reprezintă aproximativ 100 de milioane de dolari. Banii sunt destinați implementării politicilor de dezvoltare. Mai mult, documentul stipulează și cofinanțarea Programului Băncii Mondiale „Răspuns de Urgență Moldova, Reziliență și Competitivitate – DPO 2”.

Împrumutul va fi acordat țării noastre pentru 40 de ani, din care primii zece ani vor reprezenta o perioadă de grație.

În aceeași ședință, Cabinetul de Miniștri a aprobat și semnarea înțelegerii, întocmite prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică pentru finanțarea proiectului ,,Suport comunităților moldovenești în găzduirea refugiaților ucraineni în Republica Moldova”. În urma implementării proiectului în trei raioane ale țării - Ștefan Vodă, Căușeni și Ungheni va fi îmbunătățită calitatea serviciilor medicale, sociale și educaționale. Beneficiari vor fi atât refugiații ucraineni, cât și cetățenii moldoveni. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 60 de milioane de lei, bani care urmează să fie valorificați până la finele anului 2024.

Exclusiv TV