Autoritățile negociază cu companii aeriene internaționale pentru a le convinge să vină în Moldova

20.06.2023, 17:51
Autoritățile de la Chișinău negociază cu 20 de companii aeriene internaționale, cele mai multe fiind low-cost, pentru a le convinge să vină în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian. Parlamentarul speră că până la finele anului curent, pe Aeroportul Internațional Chișinău va veni și o cunoscută companie de handling, care va atrage după sine operatori cu nume mondial.

Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, se declară optimist în privința creșterii curselor aeriene de pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce taxele aeroportuare pentru companii vor fi reduse.

"În ultimele săptămâni au fost inițiate discuții cu peste 20 de companii aeriene, multe dintre ele low cost, cărora li s-a prezentat noua politică tarifară. Toate instituțiile statului sunt implicate în acest proces de discuții și atragere a noilor companii - guvernul, administrația aeroportului, ministerele de resort, Autoritatea Aeronautică Civilă, dar și deputați. În următoarele zile este planificata o nouă ședință cu Ryanair, unde le vom prezenta noile tarife aeroportuare", - a scris Radu Marian pe canalul său de telegram.

Totodată, deputatul speră că până la finele anului curent în Aeroportul Internațional Chișinău va active una din cele mai mari companii de handling din lume, care se ocupă de transferal pasagerilor de la poartă la avion. Radu Marian susține că venirea acestei companii în Moldova va putea ajuta autoritățile să atragă și operatori aerieni. În opinia parlamentarului, toate aceste schimbări în ramura zborurilor vor fi posibile datorită reducerii taxelor aeroportuare, care din 1 iulie se vor reduce de la 21 la 16 euro , iar de la 1 ianuarie 2024 – la 12 euro pentru un pasager.

Amintim că criza zborurilor de pe Aeroportul Internațional Chișinău s-a amplificat din cauza războiului rus în Ucraina. Low-cost-erul Wizz Air și-a încetat activitatea în Republica Moldova și și-a mutat flota pe aeroportul din Iași, unde fluxul de pasageri a crescut cu 30 la sută datorită moldovenilor. Totodată, transportatorul național Air Moldova și-a sistat zborurile din cauza problemelor financiare.

Exclusiv TV