12 milioane de dolari! Atât ar costa o piatră prețioasă ridicată de oamenii legii de la un cetățean al țării noastre. Bărbatul de 37 de ani ar fi membru al unei grupări criminale, iar obiectul de contrabandă a fost găsit în urma percheziției în mașina acestuia.
Piatra găsită se numește „Moissanite” și este asemănătoare diamantului. Aceasta are dimensiunea de 87 pe 24 de milimetri și 1941 de carate. Asupra suspectului a fost găsit și un certificat de evaluare a pietrei prețioase în care era indicată valoarea de 12 milioane de dolari. Potrivit oamenilor legii, așa-zisul diamant a fost adus în țară prin contrabandă la sfârșitul anului trecut. Atât piatra cât și documentul de însoțire urmează să fie supuse unei expertize pentru a verifica veridicitatea acestora.
În prezent bărbatul este cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la zece ani de închisoare.
Exclusiv TV