Scandal între CNA și Procuratura

8.06.2023, 14:49
Relațiile tensionate dintre Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție au răbufnit într-un conflict deschis. Mai mulți ofițeri ai CNA se plâng că ar fi intimidați de șefa procuraturii, Veronica Dragalin. Cea din urmă declară că slujește țării și nu intenționează să plece din funcție.

În același timp, șefa statului, Maia Sandu le arată din deget celor două instituții și susține că scandalul dintre cele două instituții este ultimul lucru pe care vrea să-l vadă în rapoartele Comisiei Europene.

Scandal fără precedent în sfera dreptului din țara noastră. Oțiferii de urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție au depus o plângere colectivă la Direcția securitate internă a instituției prin care se plîng de intimidare din partea șefei procuraturii anticorupție, Veronica Dragalin. Portalul crime-moldova.com scrie că pe data de 7 iunie, șefa procuraturii a invitat la o ședință secretă inclusiv ofițerii CNA, cărora le-a cerut să nu-l anunțe pe directorul Centrului, Iulian Rusu despre organizarea acesteia. Ultimul a venit totuși la ședință, iar Drăgălin i-ar fi cerut să părăsească sala, iar când acesta s-a îndreptat spre ieșire, subalternii săi l-au urmat. După ce informațiile despre acest incident au apărut în presă, Veronica Dragalin a scris pe pagina sa socială că a fost pusă în funcție pentru a lupta cu corupția.

"Eu sunt Procurorul-Șef al Procuraturii Anticorupție pe un mandat de 5 ani. Nu am de gând să plec. O să lupt în continuare împotriva corupției și pentru justiție, dreptate, egalitate, transparență, și un viitor European", - susține Dragalin.

Despre relațiile tensionate dintre CNA și Procuratura Anticorupție a vorbit acum aproape o lună directorul Centrului, Iulian Rusu, în cadrul prezentării raportului de activitate în Parlament.

Conflictul dintre cele două instituții a vorbit și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care le cere să lase supărările la o parte și să se apuce de lucru.

MAIA SANDU, președinta Republicii Moldova: Nu ne putem permite situația în care două instituții își aruncă replici în public și cumva dau responsabilitatea un ape alta. Noi avem nevoie de oameni responsabili, care înțeleg cât de important este momentul și combaterea corupției este unul dintre cele mai importante subiecte și pe agenda europeană. Ultimul lucru pe care vreau să-l văd este în raportul Comisiei Europene cearta dintre șefii de la CNA și Procuratura Anticorupție. Aici fiecare instituție trebuie să se apuce de lucru, pentru că au mult de făcut și să avem o claritate pe distribuirea responsabilităților.

Serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție a anunțat că va reveni mai târziu cu un comentariu pe marginea situației de la ședința din 7 iunie. În același timp, Procuratura Anticoruție și-a rezervat dreptul să nu comenteze informațiile apărute în presă.

Exclusiv TV