În urma distrugerii parțiale a barajului hidrocentralei Kahovka din sudul Ucrainei, zeci de localități, inclusiv Hersonul, au intrat sub apele Niprului. Case inundate și oameni care cer ajutor de pe acoperișurile locuințelor, animale înecate și natură distrusă. Acesta este peisajul sfâșietor din zonă. Administrația militară regională ucraineană anunță că aproape 1.500 de locuitori au fost deja evacuați, iar peste 40 de mii de persoane încă așteaptă salvatorii. Autoritățile de la Kiev atenționează că distrugerea barajului va duce la lipsa apei potabile și la secetă în tot sudul țării.
Imagini cutremurătoare au fost surprinse în regiunea Hersov, care a fost înghițită de Nipru. Potrivit agenției ucraine de știri ”Unian”, trupele ruse i-au lăsat pe locuitorii malului stâng al râului în mila sorții. Multe case au fost complet inundate, iar zeci de oameni au urcat pe acoperișuri, strigând după ajutor.
Președintele Volodimir Zelenski a scris, pe canalul său de telelgram, că trupele ruse, care controlează o parte din zonă, nu încearcă să ajute oamenii din zonă.
”Trupele ruse au dovedit încă o dată că sunt o amenințare pentru tot ceea ce este viu. Distrugerea unuia dintre cele mai mari rezervoare de apă din Ucraina este absolut deliberată. Cel puțin 100 de mii de oameni trăiau în aceste zone înainte de invazia rusă. Cel puțin zeci de mii sunt încă acolo. Sute de mii de oameni au fost lăsați fără acces la apă potabilă. Serviciile noastre, toți cei care pot ajuta oamenii, sunt deja implicate. Dar nu putem ajuta decât pe teritoriul controlat de Ucraina. În partea ocupată de Rusia, ocupanții nici măcar nu încearcă să ajute oamenii. Acest lucru demonstrează încă o dată cinismul cu care Rusia îi tratează pe oamenii ale căror pământuri le-a cucerit și ceea ce aduce cu adevărat Rusia Europei și lumii”, - susține liderul de la Kiev.
Presa de stat din Rusia a anunţat că cel puţin şapte persoane sunt date dispărute în aşezarea cea mai apropiată de baraj, în timp ce în partea anexată a regiunii ucrainene Herson a fost declarată stare de urgenţă. În Nikopol, în regiunea Dnipropetrovsk, autorităţile au anunţat un regim strict de economisire a apei. Locuitorii sunt îndemnaţi să se aprovizioneze, apa potabilă suplimentară urmând să fie adusă la supermarketuri.
Barajul hidrocentralei de la Nova Kahovka a fost aruncat în aer în dimineața zilei de 6 iunie. Ucraina și Federația Rusă se acuză reciproc de distrugerea barajului. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitrii Peskov, a declarat că ar fi vorba despre un sabotaj din partea Ucrainei, pentru a lăsa fără apă peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014. De altă parte, autoritățile de la Kiev declară că explozia a avut loc pe interior, acolo unde forțele ruse au instalat mine. În această ordine de idei, autoritățile ucrainene avertizează că apele care se revarsă ar conține obiecte explozive.
Exclusiv TV
