S-a încheiat anul de studii 2022-2023. Ultimul sunet a răsunat în școlile din țară

30.05.2023, 16:28
Astăzi, în toate școlile și liceele din țară a sunat ultimul clopoțel care anunță începutul mult așteptatei vacanțe de vară. Îmbrăcați la patru ace și cu buchete imense de flori, elevii au venit de dimineață la școală pentru a-și lua rămas bun de la colegi și profesori pentru următoarele trei luni. Cei mai emoționați totuși au fost pentru cei peste șase mii de absolvenți ai claselor a 12-a, pentru care odată cu ultimul sunet începe o nouă etapă - cea a vieții de adult.

Foroftă mare astăzi în toate școlile din țară. Mici și mari, elevii s-au bucurat că intră în vacanța mare. Aceștia s-au adunat în curțile instituțiilor unde, tradițional, au avut parte de un mic spectacol de adio. Cei mai emoționați au fost tinerii din a 12-a, care au purtat cu mândrie șapca de absolvent.

Pentru acești tineri anul de studii încă nu s-a încheiat. În trei zile începe sesiunea de bacalaureat. Absolvenții de liceu susțin că sunt pregătiți pentru marea provocare.

Nici pedagogii nu și-au putut ține emoțiile în frâu. Frumoșii și bravii lor elevi sunt rodul muncii de un an, spun dascălii, care au purtat buchete imense de flori, aduse în semn de recunoștință.

ANA EREMEI- BEREZOVSCHI, directorul Liceu ”M. Berezovschi”: Emoțiile sigur sunt mari pentru fiecare dintre cei 117 absolvenți pe care i-am crescut cu mare drag și le ținem pumnii și la examene. Avem 51 de candidați cu nota 10 din oficiu la limba străină, deja aprobați de Ministerul Educației și Cercetării. A fost un an decisiv pentru ei, s-a muncit mult, nu numai pentru examene, pregătirea a fost generală pentru că toți mizează la admiterea la instituții superioare de învățământ.

În Republica Moldova activează peste 1200 de școli, în care învață aproximativ trei sute de mii de elevi. Majoritatea instituțiilor sunt de treaptă gimnazială.

Exclusiv TV