Compania Air Moldova a suspendat operarea zborurilor și vânzarea biletelor de 2 mai curent.
Potrivit Air Moldova, compania a depus în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a acesteia, care reprezintă un plan de acțiuni ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor.
Sursa citată a precizat că procedura de restructurare este soluția identificată care ar permite investiții externe.
Restructurarea, solicitată în instanță de Air Moldova, reprezintă utilizarea unui complex de instrumente în scopul depășirii dificultăților financiare și restabilirii viabilității economice a companiei. Investitorii sunt gata să direcționeze în jur de 50 de milioane de dolari. Aceste investiții ar permite soluționarea problemelor financiare ale companiei și suplinirea flotei. Investițiile în companie nu pot fi realizate fără procedura de restructurare accelerată din cauza riscului sporit a unui atac din partea creditorilor existenți, - se menționează într-un comunicat de presă al companiei.
Până la pronunțarea deciziei instanței, privind acceptarea sau respingerea cererii înaintate de Air Moldova, compania a anunțat că va suspenda operarea zborurilor și vânzărilor de bilete începând cu data de 2 mai curent. Reluarea activității va fi posibilă în termen de trei zile de la pronunțarea deciziei de către instanță.
moldpres.md
