Politiciana Marina Tauber a fost reținută, în această dimineața, pe aeroportul internațional Chișinău. Deputata intenționa să ajungă în orașul Tel Aviv. Procurorii declară că motivul reținerii a fost încălcarea în repetate rânduri a măsurii preventive aplicare în privința acesteia.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, Marina Tauber a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău în rută spre Tel Aviv, Israel prin Istanbul, Turcia. La baza reținerii a stat ordonanța procurorului din Procuratura Anticorupție, emisă tot astăzi, pe motiv că învinuita a încălcat condițiile prevăzute de măsurile preventive aplicate în privința ei. Sursa citată anunță că pe pe 28 aprilie 2023, Procuratura Anticorupție a depus un demers la judecătorul de instrucție să fie înlocuită măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar cu arest preventiv pe motiv că Tauber a încălcat condițiile măsurii de reprimare. În aceeași zi, avocatul învinuitei a primit o copie a demersului. Pe 29 aprilie 2023, Tauber a solicitat să fie amânată ședința de judecată pentru o călătorie în Israel, anunță procuratura general. Înainte de reținere, Marina Tabuer a ieșit într-un live pe pagina sa socială în care a anunțat că este la aeroport și intenționează să meargă în Israel și că n-ar fi cunoscut despre faptul că astăzi este planificată o ședință în care urmează să se discute măsura sa preventivă.
MARINA TAUBER, vicepreședintele PPȘor: Am planificat astăzi să plec în străinătate. Această deplasare era planificată demult, deoarece am nevoie de o vizită medicală și nu cunoșteam că o să fie ședință de judecată în privința mea în legătură cu schimbarea măsurii. Plec doar pe câteva zile și revin joi dimineața, am și biletul retur. Într-adevâr am nevoie de această plecare pentru că nu am avut posibilitatea să fac acest lucru anterior, dar nu cunoșteam nici de planurile procurorilor, nici nu m-au informat despre asta.
De altă parte, procuratura generală susține că prin plecarea acesteia în Israel există riscul de eschivare a învinuitei de la organul de urmărire penală. Amintim că pe 5 ianuarie curent Curtea de Apel Chișinău a menținut în privința Marinei Tauber măsura preventivă - liberarea provizorie sub control judiciar. Tauber are statut de învinuit în dosarul finanţării ilegale a partidului Șor.
Exclusiv TV
