Un pod din capitală a intrat în reparație

27.04.2023, 18:22
Nervi întinși strună și ambuteiaje impresionante astăzi în capitală. Podul rutier de pestrada Mihai Viteazul din sectorul Râșcani a intrat în reparație, iar circulația a fost sistată pe trei benzi. Noutățile nu sunt foarte bune pentru șoferi. În această zonă se va circula cu dificultate până la sfârșitul anului. Deși au fost nevoiți să stea un timp îndelungat în trafic, șoferii spun că înțeleg necesitatea închiderii construcției, care era într-o stare avariată.

Podul din strada Mihai Viteazul din capitală a intrat în reparație în toamna anului trecut, însă toate lucrările au fost efectuate pe partea inferioară a construcției. De astăzi, muncitorii au lansat a doua etapă a procesului de reabilitare, care are loc pe suprafața podului.

ALEXANDR RÎBALCA, inginer-șef: La moment efectuăm demontajul învelișului din beton asfaltic. După va fi demontat stratul plăcii din beton armat. Ulterior, vor fi scoasă umplutura dintre grinzi. Apoi va urma complexul de lucrări prin car se vor ridica grinzile suprastructurii. După ce vom ridica totul, vom efectua lucrări de înlocuire a elevației , montarea aparatelor de reazem, apoi vom coborâ grinzile suprastructurii. Vom efectua lucrări de montare a plăcii monolite din beton armat. Apoi va urma un complex de lucrări cu instalarea rosturilor de dilatație, hidroizolarea, montarea blocurilor pentru trotuare, iar la utima etapă se va așterne stratul asfaltic.

Responsabilul de șantier a mai subliniat că lucrările vor continua până la finele anului curent. În această perioadă se va lucra inițial pe un sens de circulației al podului, unde vor fi deschise două din șase benzi. Ulterior, muncitorii vor trece pe contrasens.

Pentru a evita ambuteiajele infernale în orele de vârf, autoritățile municipale îndeamnă conducătorii auto care traversează cartierele din acestă zonă să ocolească perimetrul respectiv. În același timp, unitățile de transport public nu vor devia de la traseele stabilite, însă pot fi înregistrate întârzieri.

”Rutele de troleibuz nr. 21, 23, 27 și 29 și ruta de autobuz nr. 16, circulă conform itinerarului, dar pot atesta întârzieri de la orarul stabilit de până la 15 minute. Circulația transportului public este organizată pe două benzi de circulație, în ambele sensuri. Totodată, în perioada executării lucrărilor, pe porțiunea de pod este restricționată circulația autovehiculelor, în special a autocamioanelor. În acest context, îndemnăm șoferii să ocolească zona, pentru a evita formarea ambuteiajelor”, - atenționează Primăria Municipiului Chișinău.

Podul din strada Mihai Viteazul din sectorul Râșcani a fost dat în exploatare în anul 1974, iar până în prezent nu a fost niciodată reparat. Lucrările de reabilitare a podului au demarat în luna septembrie al anului trecut, iar procesul de reabilitare va dura aproximativ doi ani. Valoarea totală a proiectului este de 108 milioane de lei.

Exclusiv TV