La Chișinău a fost lansată o campanie de mobilizare împotriva violenței sexuale

25.04.2023, 16:25
Fiecare a treia femeie din Republica Moldova a suferit de-a lungul vieții cel puțin o formă de abuz. Constatările sunt parte a unei analize la nivel de țară, care demonstrează că în cea mai mare parte victime a violenței sunt femeile și copiii. În aceste condiții, Fondul ONU pentru Populație în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova au lansat campania ”Prinde Aripi. Set Free” pentru a sensibiliza și informa societatea cu privire la această problemă dar și pentru a promova serviciile disponibile pentru persoanele care au devenit victime ale violenței sexuale. În cadrul evenimentului de lansare, peste o sută de persoane printre care medici, asistenți sociali, psihologi, polițiști și voluntari au organizat un flash mob pentru a le spune persoanelor aflate în dificultate că nu sunt singure și că pot miza pe ajutorul specialiștilor.

Din cauza fricii de a nu fi judecate, majoritatea victimelor violenței sexuale preferă să trăiască în tăcere și suferință, constată cercetările sociologice. Scopul Campaniei ”Prinde Aripi. Set Free”, este să încurajeze astfel de persoane să vorbească despre acest fenomen și să raporteze cazurile pentru a beneficia de ajutorul necesar.

DORIN RECEAN, prim ministru al Republicii Moldova: ”Violența de orice gen inclusiv violența sexuală nu poate să aibă nici o scuză și nu poate să aibă nici o justificare. Încurajez femeile și fetele să se opună violenței după care să o raporteze instituțiilor, dar și acelor organizații care se ocupă de reabilitarea victimelor violenței sexuale.”

Statisticile oficiale arată că doar în anul 2022 au fost raportate la poliție peste 530 de cazuri de violență sexuală, ceea ce ar însemna mai mult de un caz pe zi. De asemenea, doar o persoană din cinci are curajul să apeleze forțele de ordine, ceea ce denotă că cifra reală a victimelor este mult mai mare.

DANIEL MAZEPA, șef Secția Prevenire a INSP: ”Știm cât de important este raportarea la timp și raportarea în primele 72 de ore a cazurilor de violență sexuală. Și mai important atunci când comunitatea cunoaște despre un caz de violență sexuală, de o victimă, de un abuz dar nu vorbește din cauza fricilor, necunoașterii, sau nu știu la ce servicii să apeleze. Noi suntem alături în toate comunitățile și avem în echipa aceasta medici, asistenți sociali, preoți, avem pedagogii, deci toți din comunitate care au un rol sau pot să fie transmițătorul de mesaj ca să prevină un caz de abuz, de violeță care poate duce la o tragedie.”

Șefa Centrului de Sănătate a Reproducerii și Genetică Medicală din cadrul Institutului Mamei și Copilului, Victoria Ciubotaru, încurajează femeile să se adreseze cât mai repede la medic în cazul în care au fost abuzate, pentru a preveni orice tip de infecții sau alte boli. Potrivit ei, sistemul medical din țara noastră este bine pregătit și dotat cu tot neceasarul pentru a oferi servicii medicale și de reabilitare calitativă victimelor violenței sexuale.

VICTORIA CIUBOTARU, șefa Centrului de Sănătate a Reproducerii și Genetică Medicală: ”Violența sexuală este un fenomen care afectează nu doar femeile, afectează atât femeile cât și bărbații indiferent de grupul de vârstă. Dar totuși statistica oficală ne furnizează date despre faptul că cel mai frecvent victimele violenței sexuale rămân a fi femeile, femeile tinere, femeile de vârstă reproductivă. Acest fenomen marchează viața persoanei respective. Sunt exemple în experiența mea când aceste copile, care au trăit experiența respectivă, nu au mai putut să își găsească un partener de viață, nu au putut face o căsătorie din frică. ”

În cadrul campaniei, organizatorii își propun să informeze publicul cu privire la această problemă și să promoveze serviciile disponibile pentru persoanele victime ale violenței sexuale. Totodată, în cadrul proiectului se va pune accent și pe mobilizarea multisectorială în combaterea acestui fenomen. Astfel, campania presupune implicarea voluntarilor, care vor ajunge în mai multe localități ale țării.

La 1 mai 2022, în Republica Moldova a intrat în vigoare Convenția Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul, după ce pe 14 octombrie 2021, Parlamentul Republicii Moldova a ratificat documentul, astfel, Moldova devenind al 35-lea stat în lume care și-a propus să-l implementeze. Campania de sensibilizare și mobilizare împotriva violenței sexuale ”Prinde Aripi. Set Free” este creată de UNFPA Moldova în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova și organizația neguvernametală ”La Strada” și este lansată în ajunul Denim Day, marcată la sfârșitul lunii aprilie. În această zi milioane de oameni din toată lumea poartă blugi, într-un efort comun de conștientizare și prevenire a violenței sexuale.

Exclusiv TV