Cu aproximativ o lună până la ziua de 9 mai, Curtea Constituțională a decis că panglica Sfântului Gheorghe poate fi purtată deschis. Declarația a fost făcută de președintele instituției, Domnica Manole. Ea a menționat că panglica poate fi purtată atâta timp cât nu promovează agresiunea militară sau crimele împotriva umanității.
Potrivit președintelui Curții Constituționale, Domnica Manole, utilizarea unor atribute sau simboluri echivalează cu exprimarea unei opinii sub forma discursului simbolic, iar interdicția de a le utiliza limitează dreptul la libertatea de exprimare.
În același timp, instituția a constatat existența unui consens larg cu privire la literele ”Z” și ”V” în cazurile când acestea sunt utilizate în forma care amintește de întrebuințarea lor de către forțele armate rusești în Ucraina. Curtea a admis că unele din simbolurile analizate ar putea avea conotații multiple. De exemplu, în unele circumstanțe, literele ”Z” și ”V” ar putea fi considerate simboluri care glorifică invazia în Ucraina, în altele ar putea constitui embleme, mărci comerciale, inițiale ale numelor sau, pur și simplu, litere ale alfabetului latin.
Amintim că în luna aprilie 2022, Parlamentul a aprobat o modificare a legislației care interzice utilizarea literei Z, folosită în calitate de simbol al armatei ruse și a panglicii Sfântului Gheorghe. Mai exact, panglicile, semnele, literele sau combinațiile acestora, ce sunt folosite în calitate de elemente distinctive ale agresiunii militare ruse din Ucraina, sunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova.
Exclusiv TV
