Premise pentru micșorarea tarifului

7.04.2023, 17:54
Tariful pentru gazele naturale ar putea fi ajustat în următoarele săptămâni. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul unui emisiuni TV.

Ceban a refuzat, însă, să spună care ar putea fi noul preț, după ajustare. El a menționat că, deși compania și-a recuperat devierilor financiare acumulate în perioada anului 2022, decizia finală îi aparține Agenției Naționale pentru Reglemntare în Energetică.

Vadim Ceban declară că Moldovagaz ar putea solicita revizuirea prețului săptămâna viitoare, înainte de Paști.

VADIM CEBAN, directorul ”Moldovagaz”: Teoretic, există. Eu cred că noi peste o săptămână, înainte de Paști, vom prezenta la ANRE calculele noastre și împreună cu regulatorul, dacă vor fi aceste premise, vom fi primii care vom cere reducerea tarifului. O bună parte din devierile tarifare, incluse în tarif, în octombrie 2022, au fost recuperate în perioada când au fost lunele de iarnă cu consum mai mare.

Totuși, șeful Moldovagaz a evitat să spună care va fi tariful aplicat consumatorilor finali.

VADIM CEBAN, director ”Moldovagaz”: Pot să spun un singur lucru: în cadrul aprobării tarifelor, în octombrie 2022, circa 6,5 lei au fost acele devieri financiare care au fost acumulate în 2022. Ca o cifră pe care o pot spune la moment. Aici deja calculul se poate face ușor.

Evoluția prețurilor la bursele internaționale sunt imprevizibile, a subliniat Vadim Ceban.

Din 1 octombrie 2022, consumatorii casnici achită 29 de lei şi 27 de bani pentru un metru cub de gaz natural, de două ori mai mult faţă de tariful din ianuarie 2021. Hotărârea a fost aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică la sfârșitul lunii septembrie, 2022. Pe perioada rece a anului, Guvernul a compensat parțial tariful, în funcție de gradul de vulnerabilitate al consumatorilor. Compensațiile, însă, nu mai sunt oferite din 1 aprilie 2023.

Exclusiv TV