FĂRĂ SEMNE DISTINCTIVE PE MAȘINILE POLIȚIEI

4.04.2023, 19:06
Mașinile poliției fără semne distinctive. O decizie, în acest sens, a fost aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, vehiculele cu regim prioritar de circulație ale Inspectoratului General al Poliției vor fi dotate cu dispozitive de semnalizare luminoasă și sonoră speciale, care nu vor fi vizibile în exterior. Potrivit autorităților, modificarea permite mașinilor de poliție să rămână neobservate în traficul rutier, iar în acest mod autorii faptelor ilegale vor putea fi prinși cu ușurință.