Vântul puternic a făcut ravagii în mai multe regiuni din țară

29.03.2023, 17:29
Zeci de localități au rămas fără electricitate, pe drumurile naționale au fost doborâți aproape 100 de copaci, iar unii cetățeni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Responsabilii din cadrul Primăriei, dar și furnizorul de energie electrică ”Premier Energy” menționează că, în unele regiuni ale țării, continuă lucrările de remediere a situațiilor de avariere, până la înlăturarea deplină a consecințelor intemperiei.

Potrivit ”Administrației de Stat a Drumurilor” în urma ploilor și vântului puternic, înregistrate pe parcursul zilelor de 28 – 29 martie curent, au fost provocate mai multe prejudicii pe drumurile publice naționale din țară. Astfel, muncitorii au fost implicați în înlăturarea consecințelor și avarierilor provocate de vânt, executând lucrări de evacuarea a crengilor și copacilor de pe acostamentele și părțile carosabile ale sectoarelor de drum afectate, curățirea drumurilor și șanțurilor de evacuare a apelor, care au fost înămolite și restabilirea indicatoarelor rutiere.

”Intervenția muncitorilor rutieri a fost necesară în aproximativ 68 sectoare de drumuri publice naționale, afectate de condițiile meteo nefavorabile. Mai exact, s-a intervenit în regiuni precum: Bălți, Fălești, Cahul, Taraclia, Căușeni, Leova, Anenii-Noi, Criuleni, Dondușeni, Nisporeni, Rezina, Glodeni, Soroca, Ungheni, Ceadîr-Lunga și altele. Menționăm că, unitățile teritoriale S.A „Drumuri” continuă monitorizarea sectoarelor aflate în gestiune și intervin unde este necesar, pentru înlăturarea consecințelor”, menționează instituția.

Totodată, pe parcursul zilei de ieri, 28 martie, la numărul unic de urgență 112 au fost semnalate 58 de cazuri din diferite regiuni ale țării. Este vorba de prăbușiri de copaci și pericol de accidente prin cădere de obiecte de la înălțime.

”Totodată, s-a înregistrat un caz legat de lovitură de cap provocată de prăbușirea copacului peste automobilul în care se afla o persoană și un caz privind fractură la braț și traumă la abdomen provocat de un accident prin cădere de obiect de la înălțime, foaie de ardezie a căzut de la etajul 5 și a accidentat o persoană”, a precizat serviciul de urgență.

La rândul său, furnizorul de energie electrică ”Premier Energy” a anunțat că potrivit informațiilor operative, în seara zilei de 28 martie, parțial, fără energie mai rămâneau 16 localități din cinci raioane ale țării.

”Brigăzile de intervenție operativă continuă să identifice și să securizeze numeroase rupturi de conductor, cauzate de căderea copacilor și a crengilor rupte de vânt peste liniile electrice aeriene. Acestea vor continua lucrările de restabilire a serviciului în localitățile vizate și la consumatorii particulari afectați până la înlăturarea deplină a consecințelor intemperiei asupra rețelelor electrice”, menționează ”Premier Energy”

În același timp, autoritățile municipale au anunțat despre continuarea acțiunilor de înlăturare a consecințelor vântului puternic. Astfel, în ultimele 24 de ore, în jur de 30 substații de alimentare cu electricitate de pe teritoriul municipiului Chișinău au fost afectate. De asemenea, au fost semnalate mai multe cazuri de piloni doborâți și fire de electricitare rupte, în urma prăbușirii arborilor. Pe parcursul zilei de astăzi întreprinderea ”Lumteh” urmează să evalueze și să remedieze problemele.

”Noaptea trecută s-a lucrat la restabilirea curentului în unele curți afectate. Totodată, în scopul evitării incidentelor în rândul cetățenilor, pe anumite sectoare nu s-a reconectat iluminatul, ele urmând a fi conectate pe parcursul zilei de astăzi, după ce vor fi înlăturate toate pericolele. Pe partea de drumuri, au fost deteriorate zeci de indicatoare rutiere, asupra restabilirii acestora lucrând angajații Regiei ””Exdrupo”. Toate pagubele produse urmează a fi evaluate”, anunță Primăria Municipiului Chișinău.

Pe parcursul zilei de astăzi, în intervalul 10:00 - 18:00, s-a menținut codul galben de intensificare a vântului. În caz de situații excepționale, persoanele suntrugate să apeleze Serviciul 112. De asemenea, când sunt observate pericole la instalațiile electrice, populația este îndemnată să informeze operatorul de distribuție ”Premier Energy” la numărul de telefon 022 43 11 11. Cetățenii municipiului Chișinău sunt îndemnați să raporteze cazurile problematice la Dispeceratul Central Municipal la numerele de telefon 022 22-22-67 sau 022 22-26-04.

Exclusiv TV