Încă un deputat a părăsit fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Este vorba de reprezentantul PSRM, Irina Lozovan, care a declarat că se va alătura ”Mișcării pentru Popor”, creată de Partidul ”Şor”. Decizia a fost criticată dur de colegii de breaslă, dar și cei din opoziție. În context, deputații PSRM propun inițiativa de modificare a Constituției prin care să se interzică traseismul politic.
Potrivit Irinei Lozovan, motivul plecării ar fi lipsa unui lider, dar și faptul că Partidul Socialiștilor nu ar fi reușit să își atingă toate scopurile avute.
Din păcate, PSRM nu poate supraviețui fără un lider. Noi, anterior cea mai mare forță de opoziție, nu am reușit să luptăm cu acest regim anti-popor, care a redus oamenii la sărăcie. Este regretabil că colegii au refuzat să-și adune toate forțele pentru a ieși împreună în stradă și a lupta pentru oameni. De aceea am decis să mă alătur „Mișcării pentru Popor” și să devin deputat independent. Voi fi alături de locuitorii țării noastre, pe stradă, pentru a le apăra interesele, - a scris Irina Lozovan pe rețelele sociale.
Colegii din partid au criticat dur decizia Irinei Lozovan, dar și a altor deputați care au părăsit anterior fracțiunea, menționând că aceștea au trădat atât colegii, cât și alegătorii.
În acest context, secretar executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Batrâncea, în cadrul unei conferințe de presă, a făcut apel către colegii din Parlament să susțină inițiativa de modificare a Constituției prin care să se interzică traseismul politic. Astfel, potrivit proiectului, deputatul care va dori să părăsească o fracțiune va trebui să-și depună mandatul și să plece din Legislativ.
La rândul său, președintele Parlamentului, Igor Grosu a declarat că toate partidele trebuie să se unească pentru a descuraja astfel de fenomene.
Anterior, deputatul Alexandr Nesterovschi a anunțat, în 15 martie, că pleacă din PSRM și va continua să activeze în calitate de deputat neafiliat. Ulterior, încă zece primari aleși pe lista PSRM au anunțat că părăsesc formațiunea și aderă la ”Mișcarea pentru Popor” coordonată de Ilan Șor.
Exclusiv TV
