Săptămână importantă pentru justiție

27.03.2023, 16:28
Parlamentul va vota în ședința din 30 martie noua componență a Consiliului Superior al Magistraturii din rândul non-judecătorilor care au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care a precizat că această săptămână va fi importantă pentru justiția din Moldova. El a prezentat mai multe proiecte de lege care vor fi examinate la ședința plenară a Legislativului. Spekearul a anunțat că vor fi organizate în fiecare săptămână conferințe de presă în care deputații se vor convoca în ședință plenară, a anunțat speakerul.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Săptămâna aceasta va fi importantă pentru justiția din Republica Moldova. Reforma merge complicat. Există rezistență, nedorință de a avansa din partea unora și mare dorință din partea altora. Noi transmitem un mesaj foarte clar la toți cei care să se opună - reforma nu se oprește, merge înainte. Săptămâna aceasta, Parlamentul, în cadrul ședinței, va vota componența noua CSM din rândul non-judecătorilor, care au fost evaluați de comisia Pre-Vetting.

În context, Grosu a declarat că, din momentul adoptării hotărârii Parlamentului cu privire la numirea membrilor CSM, instituția își va putea începe activitatea.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Chiar și în componență redusă, acesta va purcede la deblocarea anumitor procese din justiție, de exemplu, anunțarea concursului pentru suplinirea funcțiilor de judecător la noua Curte Supremă de Justiție. Nu-mi rămâne decât să îndemn repetat stimații judecătorii, cei care sunt corecți, onești, să prindă la curaj, să iasă în față, să organizeze finalmente acea Adunare Generală, să participe la concursuri.

Pe agenda parlamentară din această săptămână se va regăsi și proiectul de lege privind reformarea Curții Supreme de Justiție, ce urmează a fi votat în lectura a doua. Astfel, după votarea legii, CSJ va avea competențe mai restrânse, încât se va pronunța doar în dosarele care sunt de importanță majoră pentru societate. Totodată, va fi examinată inițiativa legislativă care prevede evaluarea extraordinară a judecătorilor CSJ și a candidaților la această funcție. În prima lectură urmează să fie votat proiectul de lege care prevede delimitarea competențelor Procuraturii Anticorupție - una din cele 9 recomăndari ale Comisiei Europene.

Speakerul Parlamentului a mai subliniat că autoritățile sunt în proces de pregătire a cadrului legal pentru crearea Curții Anticorupție, anunțată recent de președintele Maia Sandu. Tot în această săptămână, deputații vor mai examina, în a doua lectură, proiectul de lege care vizează activitatea Serviciului de Informații și Securitate, după definitivarea proiectului în urma recomandărilor emise de Comisia de la Veneția.

Exclusiv TV