Mihailov: se va recurge la soluții mai dure

21.03.2023, 14:00
Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, speră că Adunarea Generala a Judecătorilor va fi convocată mai devreme de 28 aprilie. În cadrul unei emisiuni televizate, ministra a menționat că, dacă judecătorii nu vor veni cu soluții în scurt timp, atunci se va recurge la alte măsuri, unele fiind discutate și la ședința Consiliul Suprem de Securitate.

Potrivit ministrului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, amânarea Adunării Generale a Judecătorilor din 17 martie trezește mai multe semne de întrebare.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministru Justiției: Adunarea aceasta care, în sfârșit, s-a convocat după patru ani de zile, s-a întrerupt pe motivul examinării contestațiilor și pe motivul elaborării anumitor declarații. Eu imi pun intrebare, din punct de vedere legal, care este temeiul acestei întrerupri? Și doi, eu aș pune sub semnul întrebării termenul pentru care a fost amânat, de ce anume 28 aprilie, noi avem un termen de 45 de zile, în condițiile în care societatea așteaptă și demult este necesar să se rezolve problema în justiție și CSM-ul este mai mult decât necesar. Acestea sunt niște semne de întrebare.

Totodată, Mihailov speră că judecătorii vor da dovadă de înțelepciune și se vor convoacă mai devreme într-o adunare generală extraordinară.

Vineri, 17 martie, a avut loc prima Adunare Generală a Judecătorilor din ultimii 4 ani. La eveniment s-au prezentat 330 de magistrați. La sfârșit de zi, cu votul majorității, Adunarea Generală a Judecătorilor a fost întreruptă până în 28 aprilie, iar tot atunci se va discuta și despre alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. În context, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate. Astfel, s-a decis că CSM urmează să fie funcțional în 30 de zile, iar Parlamentul va numi, în regim de urgență, membrii non-judecători care au trecut evaluarea Comisiei Pre-Vetting. Totodată noul CSM, împreună cu Institutul Național de Justiție și Ministerul de Justiție, va accelera procesul de aducere în sistemul de justiție a tinerilor judecători.

Exclusiv TV