Carlos Alcaraz a câștigat Indian Wells

20.03.2023, 15:13
Carlos Alcaraz a câștigat Indian Wells fără să piardă set, după ce s-a impus cu 6-3, 6-2 în finala cu Medvedev. Cu acest succes, spaniolul a pus capăt seriei de 19 victorii la rând pentru rus și a redevenit numărul unu mondial.

Carlos Alcaraz și-a terminat evoluțiile magice de la Indian Wells, învingându-l categoric în finala competiției pe rusul Daniil Medvedev, scor 6-3 și 6-2. Jucătorul de 19 ani nu a pierdut vreun set în drumul spre trofeu și a pus stop seriei de 19 victorii consecutive a lui Medvedev. Alcaraz a devenit al 9-lea jucător din istorie care face dubla Indian Wells-Miami și a făcut acest lucru înainte de a avea 20 de ani.

După succesul de anul trecut, de la Miami, Alcaraz a devenit primul jucător din istorie cu mai mult de un trofeu la Sunshins Double înainte de împlinirea vârstei de 20 de ani. Alcaraz a câștigat al 3-lea său turneu din categoria Masters 1000, având un record de 100% în finalele jucate la acest nivel. Doar Courier și Davydenko au mai avut un asemenea procentaj în primele lor finale jucate în ATP Masters. Alcaraz a redevenit numărul unu mondial după Indian Wells, depășindu-l pe Djokovic, care nu a putut intra în Statele Unite, din cauza faptului că nu e vaccinat. În același timp Medvedev a urcat în TOP 5 ATP, după seria fantastică avută: victorii la Rotterdam, Doha și Dubai și finală la Indian Wells.

Exclusiv TV