O hotărâre în acest sens a fost aprobată de membrii Comisiei pentru Situații Excepționale. Decizia a fost luată în contextul în care refugiații ucraineni beneficiază de suport din partea Republicii Moldova prin intermediul mecanismului de acordare a protecției temporare persoanelor strămutate din Ucraina, aprobat de Guvern pentru o perioadă de un an.
Centrul Unic de Gestionare a Crizei a fost un organ de coordonare temporar creat sub conducerea Comisiei Situații Excepționale, în colaborare cu alte instituții și a avut competența de a desfășura măsuri de gestionare promptă și oportună a fluxului de refugiați din Ucraina, începând cu primirea, cazarea și asigurarea tranzitului acestora, acumularea și gestionarea informației despre asistența umanitară recepționate, generalizarea și difuzarea datelor şi informaţiilor pentru publicul larg, în vederea menținerii nivelului adecvat de stabilitate economico-socială a țării noastre. Centrul Unic de Gestionare a Crizei a fost condus de Adrian Efros, colonel și șef al direcției de logistică a Armatei Naționale.
Exclusiv TV
