Mai multe curse suspendate

13.03.2023, 17:43
Transportatorii de pasageri din mai multe raioane ale țării nu au putut ieși, astăzi, pe cursele interurbane din cauza că numerele de înmatriculare ale unităților lor de transport ar fi fost ridicate, duminică, de agenții de patrulare. Președintele Asociației Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, susține că ramura transporturilor de pasageri ar fi fost astfel supusă unui atac fără precedent din partea polițiștilor. De altă parte, în gările din capitală șoferii de autobuze și microbuze susțin că au lucrat în regim obișnuit atât duminică, cât și luni.

Președintele Asociației Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, declară că mai multe zeci de unități de transport ar fi rămas duminică fără numere de înmatriculare. Acestea ar fi fost ridicate de poliție în cadrul verificărilor legate de protestele din capitală. Potrivit lui Alexa, majoritatea curselor care nu pot fi asigurate vin din raioanele Șoldănești, Drochia, Florești, Soroca și Dondușeni. În același timp, la Gara de Nord din capitală, unde staționează transportul interurban de pasageri venit din nordul țării, activitatea decurgea în regim obișnuit.

În același timp, șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că duminică pe trasee s-au făcut verificări de rutină, iar șoferii cu acte în regulă și-au continuat drumul.

VIOREL CERNĂUȚEANU, șeful Inspectoratului General al Poliției: Ceea ce ține de transportatori, au fost documentați, inclusiv, pentru încălcări tehnice ale mijloacelor de transport. Dacă cineva nu este de acord, are dreptul să conteste acest proces-verbal contravențional. Unde actele au fost în regulă, persoanele au putut să se deplaseze, în continuare.

Președintele Asociației Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa declară că va aduna informația despre așa zisele abuzuri ale poliției, pentru a formula o plângere penală.

Participanții la protestul de duminică au declarat că mai multe unități de transport de mare capacitate nu au fost lăsate să ajungă în Chișinău. Acestea au fost stopate pe traseu. Din aceste considerente, oamenii au blocat carosabilul. O situație similară a fost înregistrată și anterior.

Exclusiv TV