O nouă atracție pentru tinerii din sat

1.03.2023, 16:36
După zeci de ani, timp în care nu a mai cunoscut ce înseamnă reparație, Casa de Cultură din satul Goianul Nou din comuna Stăuceni a devenit din nou o atracție pentru localnici. Edificul a intrat în reparație în vara anului trecut, iar în februarie curent acestea au fost finalizate. În prezent clădirea găzduiește căminul cultural, centrul de tineret și centrul medical, iar în scurt timp aici va fi amenajat și muzeul localității.

Potrivit primarului comunei Stăuceni, Alexandru Vornicu clădirea care găzuiește Casa de Cultură din satul Goianul Nou este la balanța autorităților locale încă de la începutul anilor `90, însă în toți acești ani edificiul niciodată nu a fost reparat.

ALEXANDRU VORNICU, primarul comunei Stăuceni: S-au schimbat toate rețelele inginerești și aici ne referim la apeduct, canalizare, electricitate. Au fost executate lucrările de tencuială pe interior, exterior. Construcția unui bloc suplimentar, ceea ce presupune cazangerie și blocurile sanitare. A fost dotată cu mobilier, cu tehnică, cu tot ce este necesar ca să putem afirma că avem o instituție funcțională după toate standardele la zi. După reconstrucție aici vor fi găzduite mai multe entități publice și anume casa de cultură, centrul de tineret, centrul medical, precum și muzeul localității.

Beneficiarii serviciilor Casei de Cultură vor fi prioritar tinerii și ansamblurile locale, care de acum încolo vor putea organiza cercuri tematice și evenimente de interes local, iar în caz de necesitate și cel regional.

ALEXANDRU VORNICU, primarul comunei Stăuceni: Sper că redeschiderea acestui imobil va impulsiona crearea unor noi ansamble, noi grupuri de tineri care ar putea să activeze aici având toate condițiile la zi. După cum vedeți, noi suntem dotați cu jocuri de societate, cu table interactive, televizor, șah, deci ceea ce presupune că tinerii vor putea beneficia de orice tip de activitate pe care și-o doresc, care poate exista într-un centru de tineret.

Casa de Cultură avea în adiacent un teren lăsat de izbeliște. În procesul de renovare a intrat și această platformă, transformată într-un scuar pentru toți locuitorii satului.

ALEXANDRU VORNICU, primarul comunei Stăuceni: În curtea Casei de Cultură a fost construit și un teren de joacă pentru copii. Anterior aici era un teren în paragină, neamenajat. Au fost trase toate rețelele inginerești, a fost instalat mobilierul urban, trasat iluminatul, gardul pe perimetru, pavarea curții, deci asta ar însemna tot spectrul de lucrări necesare pentru amenajarea unui teren. După cum vedeți aici accesul este liber pentru oricine.

Costul total al proiectului inițiat de autoritățile locale este de 3,3 milioane de lei, din care 800 de mii au fost oferite de Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite.

Exclusiv TV