Un an de război

24.02.2023, 15:07
Un an de război. Acum un an Federația Rusă a lansat un război de agresiune în Ucraina, denumindu-l operațiune specială pentru asigurarea propriei sale securități. Kievul declară că este vorba despre o invazie criminal în propria sa casă.

Războiul din Ucraina început pe 24 februarie 2022 la ora 5.00 dimineața după un discurs al președintelui Federației Ruse Vladimir Putin, care a acuzat Occidentul și blocul NATO de faptul că de facto guvernează și militarizează această țară pentru a lovi în Moscova. În această ordine de idei, liderul de la Kremlin a menționat și situația din republicile nerecunoscute Luhansk și Donbas, unde în opinia sa Kievul era agresorul care ataca populația pașnică. De asemenea, Putin a vorbit și despre marginalizarea vorbitorilor de limbă rusă.

VLADIMIR PUTIN, președintele FR: De la cei care au preluat și mențin puterea la Kiev cerem să inceteze acțiunile militare. În caz contrar, toată responsabilitatea pentru o eventuală vărsare de sânge va fi în totalitate pe conștiința regimului de guvernare de la Kiev.

În acea dimineață, ucrainenii care locuiesc în apropierea graniței cu Rusia au fost treziți de bubuiturile rachetelor aruncate asupra țintelor strategice din țara lor.

VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: "În această dimineață președintele Putin a dispus începerea operațiunii militare speciale în Donbas. Rusia a atacat infrastructura noastră, asupra grănicerilor noștri și a liniilor de frontieră. Anunțăm legea marțială pe tot teritoriul țării".

Pe parcursul acestui an în regiunea estică a Ucrainei au fost purtate lupte. Unele localități au devenit morminte comune, după ce au fost eliberate de ocupația rusă. Printre acestea se numără Buchea și Irpin, unde ucrainenii au găsit cadavre lăsate pe străzi după retragerea militarilor ruși.

Sute de mii de ucraineni s-au evacuate din zona de conflict. În același timp, sute de mii au rămas să locuiască în subsoluri, stații de metrou și adăposturi fără electricitate, încălzire și apă. La un an distanță, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că aproape toate familiile din Ucraina au pierdut pe cineva drag în acest război.

VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: Nu vom șterge numele lor nici din telefoane, nici din memorie. Niciodată nu-i vom uita și nu ne vom liniști până când criminalii ruși nu vor fi pedepsiți de tribunalul internațional, la judecata de apoi, sau din partea militarilor noștri – toți luați la un loc.

Aproape un milion de refugiați ucraineni care au fugit din calea războiului, și-au găsit un refugiu în țara noastră. Majoritatea dintre ei au făcut doar un popas în Moldova, urmându-și calea în alte state. În același timp, peste o sută de mii rămân și astăzi pe teritoriul statului nostru.

"Suntem alături de poporul ucrainean în lupta sa pentru o viață liberă și demnă. Ucrainenii vor pace. Moldovenii vor pace. Toată lumea care are ceva sfânt și oameni dragi vrea pace. Puterea noastră vine din dragoste și unitate. Să avem grijă unii de alții, să avem grijă de țară, să fim solidari cu ucrainienii care luptă pentru viața lor și pentru libertatea întregului continent. Le mulțumesc tuturor celor care în fiecare zi oferă o mână de ajutor și contribuie ca binele să învingă răul. Ucraina va învinge! Pacea va învinge! Moldova va trăi în pace, alături de Ucraina victorioasă, în familia țărilor europene, libere", - a scris președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pe pagina sa socială.

Și omologul său ucrainean, Volodimir Zelensky, declară că acest an va fi decisiv în acest război, din care Ucraina va ieși învingătoare.

VOLODIMIR ZELENSKY, președintele Ucrainei: "Putem rezista amenințărilor, bombardamentelor, bombelor cu dispersie, rachetelor de croazieră, dronelor kamikaze, penelor de curent și frigului. Suntem mai puternici decât atât. A fost un an de curaj. Un an al grijii. Un an de durere. Un an al speranței. Un an de rezistență. Un an al unității. Un an al invincibilității. Februarie – anul invincibilității".

Aniversarea tristă este marcată în întreaga lume. În mai multe țări, inclusiv în capitala Republicii Moldova au fost aprinse iluminații în galben și albastru – culorile naționale ale Ucrainei.

Exclusiv TV