Marcați
AIPA a început să elibereze ajutor pentru producătorii de cereale
20.11.2023, 18:02
Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură a început să elibereze ajutor pentru producătorii de cereale, afectați de costurile înalte și prețurile mici de comercializare. Este vorba de peste două mii de fermieri, care vor primi compensații în valoare totală de 200 de milioane de lei. Banii alocați din fondul de rezervă al Guvernului vor ajunge la fermieriii micro, mici și mijlocii, care gestionează până la 1.500 de hectare.

Potrivit directoarei adjuncte a Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Diana Coșalîc, ajutoarele sunt destinate agricultorilor care au cultivat cereale în 2022 și care au avut de suferit din cauza creșterii costurilor de producere, a prețurilor mici și a secetei. Astfel, suma de 200 milioane de lei ar urma să ajute fermierii să-și recupereze din cheltuieli sau să întoarcă datoriile către furnizori.

DIANA COȘALÎC, director adjunct Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură: De astăzi s-au dat start achitării așa numitului ajutor financiar oferit fermierilor, care au fost afectați de multiplele crize a anului 2022. Vorbim de cerealele de primă grupă, acei fermieri micro și mici, care se încadrează în clasificarea acestora și care au până la 1500 de hectare teren agricol. În dependență de suparfața deținută, coeficentul de clasificare, care este determinat de cadrul normativ, a fost identificat cuantumul financiar ce va fi distribuit fiecărui solicitant.

După analizarea cererile depuse la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, au fost selectați 2.161 de fermieri, care prelucreză o suprafață totală de 164.800 de hectare. Diana Coșalîc dă asigurări că până la sfârșitul acestei săpămâni toți fermierii vor primi ajutorul din partea statului.

DIANA COȘALÎC, director adjunct Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură: 2161 de fermeri au fost declarați eligibili pentru alocarea acestor surse financiare și vorbim de 200 milioane de lei, surse financiare identificate de Guvernul Republicii Moldova din fondurile de rezervă și alocat fermierilor anume pentru a minimiza costurile de producție la produsele agricole și așa-numitele cereale de grupa întâi. Astfel, la etapa actuală avem deja achitate la 715 fermieri, cu 105 milioane de lei .

Totodată, pentru a susține în continuare agricultorii, directoarea adjunctă a Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, Diana Coșalîc a anunțat că în scurt timp, producătorii agricoli vor beneficia și de motorina, acordată de Guvernul României sub formă de ajutor.

DIANA COȘALÎC, director adjunct Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură: A fost identificat ajutorul material de patru mii de tone de motorină, la care de asemean AIPA a recepționat cererile și vorbim de 1534 de cereri, care au fost recepționate de la fermierii din Republica Moldova, categoria micro și mici. Cei care lucrează până la 150 de hectare și care au fost afectați de calamitățile naturale și documentate până în data de 5 noiembrie 2022 și ulterior va fi distribuită această motorină, Agenția Rezerve Materiale o va distribuit fermierilor.

În 2022, în Republica Moldova au fost cultivate cu cereale 220.500 de hectare, din care aproape 194 de mii de hectare - cu grâu.

Exclusiv TV
menu
www.exclusivtv.md © 2023 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.exclusivtv.md).