Marcați
Prevenirea traumatismelor și siguranța copiilor în trafic: Campanie națională
20.11.2023, 13:56
Au învățat cum să se comporte în trafic, cum să traverseze corect strada, dar și care este semnificaţia indicatoarelor rutiere. Vorbim despre elevii din clasa întâi de la Liceul Teoretic român-francez „Gheorghe Asachi” din Capitală, care astăzi au asitat la o lecție, în cadrul campaniei naționale „prevenirea traumatismelor și siguranța copiilor în trafic”. Evenimentul se află la a doua ediție și este organizat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în parteneriat cu Inspectoratul Național de Securitate Publică și Organizația Mondială a Sănătății.

În timpul lecției, micii școlari au avut o discuție bună cu organizatorii evenimentului despre regulilele de comportament în trafic. Copii spun că multe reguli le cunoașteau de la părinți, însă au învățat și lecții noi.

Inspectoratul Național de Securitate Publică organizează periodic acțiuni de informare și sensibilizare a copiilor privind regulile de circulație. Șeful Secţiei Evidenţă şi Analiză Accidente Rutiere din cadrul INSP, Pavel Apostol, a declarat că grație acestor lecții, copii sunt mai responsbail, iar acest fapt este dovedit prin scăderea numărului de accidente cu implicarea minorilor.

PAVEL APOSTOL, șef de secție, Inspectoratul Național de Securitate Publică: Pentru 10 luni ale anului 2023, avem înregistrate 322 de accidente, în rezultatul cărora 17 copii au decedat și alte 328 au suferit diferite traumatisme. Această cifră raportată la perioada analogică a anului precedent este în descreștere absulut la toate capitolele. Respectiv, aceste activități de informare și sensibilizare pe care le realizăm își dau roade, dar, cu siguranță, impactul acestora o să fie mult mai mare în următoare etapă, când acești copii vor crește și, respectiv, vom avea un număr cât mai mare de copii informați corect.

Acțiuni similare de educare privind comportamentul conducătorilor auto și al elevilor în trafic pentru a preveni tragediile, vor mai fi desfășurate până pe 26 noiembrie.

ANGELA CAZACU-STRATU, USMF „Nicolae Testemițanu”: Avem materiale informative, un infografic, carnețele care să fie utile pe parcursul anului, să-și facă notițe. Pe baza acestor carnețele sunt niște reguli de circulație rutieră care, oricând, poate să le revizuite, plus avem un semn de carte, iarăși, unde sunt stipulate aceste reguli principale de care să țină cont.

Totodată, elevii au primit și reflectorizante, necesare în zilele cu vizibilitate redusă, mai ales în perioada rece a anului.

Acțiunea se înscrie în Planul Global de Siguranță Rutieră și Decadei de Acțiuni pentru Siguranță Rutieră pentru anii 2021-2030, adoptate de Organizația Națiunilor Unite, prin care Moldova s-a angajat să reducă rata de decese cauzate de accidente rutiere și a traumatismelor cu 50 la sută, până în 2030.

Exclusiv TV
menu
www.exclusivtv.md © 2023 Toate drepturile rezervate
Reproducerea, traducerea și utilizarea informațiilor publicate pe acest website este permisă numai cu indicarea sursei (www.exclusivtv.md).